Cine ar putea fi noul premier al României, dacă moțiunea PSD trece. Scenariul unui cunoscut jurnalist român!

Cine ar putea fi noul premier al României, dacă moțiunea PSD trece. Scenariul unui cunoscut jurnalist român!
Un cunoscut jurnalist român lansează un scenariu inedit, cu privire la numele viitorului premier român (FOTO: Facebook - Guvernul României)
Publicat: 29/08/2020, 11:47

Un cunoscut jurnalist român lansează un scenariu inedit, cu privire la numele viitorului premier român, în cazul în care moțiunea PSD împotriva Guvernului PNL va trece.

„Va fi Cătălin Predoiu, care tocmai ne-a anunțat că pune în dezbatere legile justiției care urmează să repare tot ce a făcut rău PSD!”, a afirmat jurnalistul Dan Andronic, în emisiunea „Exces de putere” de la Antena 3.

Klaus Iohannis ar putea profita de ocazie ca să-l schimbe din fruntea executivului și, astfel, interimatul liderului liberal la conducerea Executivului i-ar oferi șefului statului șansa de a pune provizoriu un alt premier peste guvernul provizoriu, comentează sursa citată.

La rândul său, în aceeași emisiune, jurnalistului Ion Cristoiu a spus că, dacă PSD va dărâma Guvernul Orban, va urma o perioadă tensionată.

„Pentru PSD este important să treacă moțiunea, dar eu nu exclud faptul că la nivelul PSD se ia în calcul mașinăria care se va porni împotriva PSD-ului care va fi responsabil… Deci, guvernul va rămâne interimar, dar va începe o nebunie. O să crească infectările de marți, și vă garantez de pe acum. O să vedeți, apocalipsa o să revină. Pe seama acestei moțiuni se va pune dezastrul de pe 14 septembrie, când va începe școala. Apoi, alte și alte dezastre – cred că PSD ar trebui să facă orice să nu treacă moțiunea sau să treacă, dar cei de la CCR să o infirme”, a spus, la rândul său, jurnalistul Ion Cristoiu.

Conducerile reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis ca moțiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”, semnată de 205 senatori și deputați, să fie dezbătută și votată luni, 31 august, într-o ședință care va începe la ora 14.00.

Guvernul Orban, în pericol! Câte voturi a strâns PSD pentru moțiunea de cenzură: Parlamentarii social-democrați, între negocierile cu Orban și amenințările lui Stănescu

Moțiunea de cenzură este la un pas să treacă, iar Guvernul Orban să plece de la conducerea țării, întrucât PSD și aliații aproape au strâns numărul de voturi necesar. Însă negocierile anunțate de Orban cu parlamentarii social-democrați ar putea răsturna radical situația.

PSD, ALDE, Pro România și PPUSL au în total 232 voturi, cu unul mai puțin decâ tlimita majorității. Ceea ce înseamnă să negocierile pe care le poartă partidul de guvernământ cu parlamentarii vor fi unele decisive.

La nivelul Camerei Deputaților, PSD-ul stă destul de bine – numără 137 de membri (insclusiv deputații ALDE și PPUSL care activează în grupul parlamentar al social-democraților) și voturile lor par a fi asigurate. Recent, doi deputați au părăsit „nava PSD”: Luminița Jivan și Emilia Merioșu care aderat de îndată la PNL.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Putin a dat ordin. S-a activat în toată Rusia. Decizie în premieră absolută
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?